Despre noi

A fost înfiinţată în anul 1932 sub denumirea de Asociaţia Culturală a Plugarilor Români din Reşiţa Română. Potrivit statutului adoptat, scopul asociaţiei era de "înfiinţarea unei biblioteci, acordarea de burse pentru elevii români şi sprijinirea Reuniunii de Cântări, Muzică şi Literatură a Plugarilor Români din Reşiţa Română". Putea dobândi calitatea de membru al asociaţiei "orice cetăţean român cu drept de competenţă în izlazul urbarial din Reşiţa Română". În anul 1934 Composesoratul Urbarial a donat acestei asociaţii clădirea Palatului Cultural cu terenul aferent.

Asociaţia Culturală Reşiţa Română, a fost reînfiinţată în anul 2002 (preşedinte Iliasă Petru, decedat 2007) şi a revendicat Palatul Cultural, pe care l-a redobândit după trei ani, în februarie 2005.

Din păcate, trebuie să reamintesc că, după finalizarea revendicării şi obţinerea clădirii, câteva persoane, dintre care cei mai mulţi nici nu erau încă membrii ai asociaţiei, iar ceilalţi nici nu aveau dreptul de a fi membrii, nişte impostori, au reuşit prin fals, bârfe şi minciuni, să formeze un alt consiliu director şi să-l înlăture din funcţia de preşedinte al Asociaţiei Culturale Reşiţa Română, pe dr. Petru Iliasă (septembrie 2005). Au încercat să mă excludă şi pe mine din asociaţie, fără să fie prezentat vreun motiv, excludere ce a fost anulată de instanţa judecătorească. Impostura este cu atât mai mare, dacă se ţine cont că sunt membru fondator şi eu sunt acela care m-am zbătut şi am reuşit să reînfiinţez asociaţia, să întocmesc actele şi să aduc documentele necesare, să câştig în instanţă şi să intabulez Palatul Cultural cu terenul aferent. Pentru renovarea clădirii, împreună cu tatăl meu, am făcut demersurile necesare pentru încheierea contractului cu Consiliul Judeţean Caraş-Severin, în condiţii cât mai avantajoase pentru asociaţie. Aceleaşi persoane, care s-au opus unui astfel de contract, ulterior, după ce nu le-au reuşit învârtelile avute, s-au dus şi l-au semnat fără scrupule, încălcând statutul asociaţiei şi legile statului.

Am considerat necesar să reamintesc toate acestea pentru că o astfel de atitudine aduce prejudicii celor trei asociaţii.

Pentru cei interesaţi prezint câteva din reglementările mai importante prevăzute în Statutul asociaţiei:

SCOPUL asociaţiei este continuarea tradiţiilor culturale locale şi promovarea acestora în contextul cultural, civic şi social-economic actual.

În acest sens, asociaţia va relua activitatea "Asociaţiei Culturale a Plugarilor Români din Reşiţa Română", va promova valorile locale şi va asigura corelarea şi armonizarea noului cu tradiţia.

Obiectivele asociaţiei sunt:

a) promovarea tradiţiilor culturale, ecumenice şi spirituale locale;

c) recuperarea patrimoniului cultural şi material al "Asociaţiei Culturale a Plugarilor Români din Reşiţa Română", realizat prin contribuţia înaintaşilor;

Pentru realizarea scopului şi obiectivelor asociaţiei se vor organiza următoarele activităţi:

  • reorganizarea activităţii culturale , organizarea de seminarii, conferinţe, manifestări ştiinţifice şi culturale, expoziţii, spectacole, activităţi turistice culturale;
  • elaborarea şi aplicarea proiectelor culturale, civice şi de caritate, destinate indivizilor şi colectivităţilor, prin forţe proprii şi/ sau prin colaborare cu organizaţii guvernamentale sau nonguvemaentale;
  • organizarea unui centru de informare, editare şi bază de date.

Sper ca, după inaugurarea Palatului Cultural, să ne putem întâlni ca să clarificăm toate neînţelegerile, care nu trebuie tratate ca fiind dispute personale, iar relaţiile dintre membrii asociaţiei să se bazeze pe corectitudine şi respect şi să nu mai permitem ca unele persoane să folosească asociaţia doar pentru satisfacerea intereselor personale.

Îndată ce va fi posibil voi convoca o adunare generală a vechilor reşiţeni la Palatul Cultural, pentru că avem datoria morală de a menţine şi susţine activitatea celor trei asociaţii, pentru păstrarea şi continuarea spiritului tradiţional local şi dreptul de a recupera patrimonial material, care să contribuie la susţinerea activităţii asociaţiilor şi la bunăstarea membrilor acestora; în acest sens, voi publica pe acest site şi în ziarul "Prisma" orice informaţie în legătură cu activitatea celor trei asociaţii.

(articolul va fi completat cu noi informaţii)

Ioan Iliasă

2 răspunsuri la Despre noi

  1. JURJICA PAVEL spune:

    Va felicit pentru aceasta pagina!
    Am copilarit aproape de PALATUL CULTURAL, acolo am vazut toate filmele ce se aduceau ( anii 55-65..), mi-ar place , daca se poate, sa publicati mai multe fotografii de pe vremea aceea, si fotografii dupa ce a fost renovat.
    Va multumesc,
    Paul

  2. Jurjica Pavel spune:

    Va multumesc mult pentru poze, cu prima ocazie cind vin in vizita in Romania
    sper sa pot vizita acest lacas de cultura de care ma leaga anii copilariei mele.
    P.S. din poze se vede ca renovarea cladirii a fost substantiala, inca odata multe felicitari si Sarbatori Fericite, LA MULTI ANI 2013 !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *