La Palatul Cultural tradiţia este manipulată (partea I-a şi partea a II-a)
De ceva vreme a apărut în faţa Palatului Cultural un bust de bronz ridicat pe un soclu. Nimeni nu şi-a asumat public răspunderea pentru ridicarea lui, astfel că nu se ştie la iniţiativa cui a început construcţia acestui monument. Eu cred că era normal ca într-o astfel de situaţie să se anunţe mai întâi intenţia şi scopul acestui demers, pentru ca şi alte persoane să-şi poată exprima opinia. Însă unii mai întâi iau decizia, după bunul lor plac, punându-i pe ceilalţi în faţa faptului împlinit şi după aceea caută o justificare convenabilă, prin care pot manipula, în acest caz, „iubitorii de cultură”, folosind informaţiile în mod tendenţios şi denaturat, evitând astfel fondul problemei.